In perioada 2007-2013, Romania beneficiaza de asistenta financiara comunitara in scopul derularii activitatilor de cooperare la granitele externe ale Uniunii Europene in contextul Politicii Europene de Vecinatate.

Ministerul Dezvoltarii, Lucrarilor Publice si Locuintelor gestioneaza Programul Operational Comun Romania-Ucraina-Moldova finantat din Instrumentul European de Vecinatate si Parteneriat (ENPI), in calitate de Autoritate Comuna de Management.

In acest context, Ministerul Dezvoltarii, Lucrarilor Publice si Locuintelor, in calitate de Autoritate Comuna de Management, isi exprima intentia de a include ca observator in Comitetul   Comun de Monitorizare un reprezentant al organizatiilor non-guvernamentale/ asociatiilor/ fundatiilor care au ca domeniu de activitate protectia mediului, egalitatii de sanse, mediului de afaceri.

Rolul Comitetului Comun de Monitorizare

Potrivit reglementarilor Comisiei Europene (Regulamentul Consiliului nr. 951/2007 de punere in aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1638/2006 al Consiliului de instituire a Instrumentului European de Vecinatate si Parteneriat (ENPI), Comitetul Comun de Monitorizare trebuie sa se asigure cu privire la eficacitatea si calitatea implementarii programului si in acest scop are urmatoarele atributii:

– desemneaza comitetele de selectie a proiectelor;

-aproba criteriile de selectie a proiectelor si ia decizia finala in procesul de selectie;

– aproba programul de lucru al Autoritatii Comune de Management

-decide cu privire la volumul si alocarea resurselor programului pentru Asistenta Tehnica si Resurse Umane

-analizeaza deciziile de management luate de catre Autoritatea Comuna de Management;

– monitorizeaza si evalueaza progresul inregistrat in sensul atingerii obiectivelor specifice ale programului;

– analizeaza toate rapoartele (inclusiv raportul de audit) transmise de catre Autoritatea Comuna de Management si, daca este cazul, ia masurile necesare;

– examineaza cazurile de recuperare care ii sunt aduse in atentie de catre Autoritatea Comuna de Management;

-decide cu privire la efectuarea evaluarilor programului, numind evaluatori independenti.

 

Selectia reprezentantului ONG-urilor /asociatiilor/ fundatiilor.

Reprezentantul ONG-urilor / asociatiilor / fundatiilor trebuie sa fie o persoana angajata in cadrul unei ONG / asociatii / fundatii reprezentativa pentru sectoarele de mediu/egalitatii de sanse/mediului de afaceri, cu precadere pentru acele sectoare care vor fi finantate prin programul de cooperare transfrontaliera. Modalitatea de selectie a reprezentantului ONG-urilor este responsabilitatea ONG-urilor interesate. MDLPL solicita doar respectarea urmatoarelor criterii minime de selectie:

1. Organizatia:

– sa fie non-profit, non-guvernamentala (independenta fata de autoritatile statului, adica sa isi determine singura propriile politici si cheltuieli), non-partizana;

– sa fie persoana juridica si sa fie inregistrata oficial in Romania, in zonele eligibile, mentionate anterior; sa functioneze legal in Romania, conform Ordonantei de Guvern 26/2000, cu modificarile si completarile ulterioare;

– sa aiba sediul in Romania;

– sa aiba ca domeniu de activitate protectia mediului/ egalitatea de sanse/ mediul de afaceri;

– sa fi desfasurat activitati cu impact asupra zonelor transfrontaliere mentionate;

– sa aiba experienta in derularea de proiecte privind protectia mediului/ egalitatea de sanse/ mediul de afaceri;

Constituie avantaj parteneriatele cu alte organizatii din statele partenere in programe de cooperare transfrontaliera.

2. Reprezentantul

– sa aiba cunostinte in domeniul politicii de vecinatate si regulamentele europene privind Instrumentul European de Vecinatate si Parteneriat;

– sa demonstreze abilitati de negociere si diplomatie.

MDLPL face public anuntul sau de intentie, precum si modalitatea de selectare a acestuia. Organizatiile interesate sunt invitate sa transmita scrisorile de intentie privind participarea ca observator in Comitetul Comun de Monitorizare pana la data de 2 iunie 2008 (data inregistrarii la MDLPL) , la urmatoarea adresa :

Ministerul Dezvoltarii , Lucrarilor Publice si Locuintelor

Str. Apolodor nr.17 , latura Nord , parter (Registratura)

Sector 5 Bucuresti

Pentru informatii suplimentare va puteti adresa persoanei de contact: Claudia Gosman, ofiter de comunicare, Directia Cooperare Teritoriala Internationala (telefon 0372 111 332 fax 0372111456,

email: info.ro-ua-md@mdlpl.ro .)

Return to Top ▲Return to Top ▲